O britanică va primi o despăgubire uriaşă, de 1,6 milioane de lire sterline, după ce a contractat o infecţie în urma unei intervenţii chirurgicale, informează Agerpres.
Emma Shirley, în vârstă de 42 de ani, din Dover, a fost operată în anul 2010 pentru a-i fi îndepărtată o tumoră cerebrală. Operaţia a fost efectuată la King’s College Hospital din Londra, iar în urma intervenţiei femeia s-a ales cu o infecţie. Femeia a intentat proces King’s College Hospital NHS Foundation Trust, instituţia medicală acceptaând să ajungă la o înţelegere cu Emma Shirley. Britanica urmează să primească 1,6 milioane de lire sterline.
Astăzi, la Înalta Curte, avocaţii King’s College Hospital NHS Foundation Trust au recunoscut că Shirley ar fi trebuit internată în spital la momentul la care a fost descoperită infecţia. ”A existat o recunoaştere de către trust a faptului că internarea ar fi trebuit să faciliteze mai devreme transferul către King’s College Hospital. Acest lucru ar fi rezultat într-un tratament instituit mai din timp şi un rezultat mai bun, iar pentru aceasta trustul oferă fără rezerve scuzele sale domnişoarei Shirley”, a declarat Erica Power, din partea NHS Foundation Trust.
Judecătorul Patrick Curran, care a participat la scurta audiere, i-a transmis femeii că ”banii nu reprezintă niciodată o compensaţie”, dar că i-ar putea oferi posibilitatea de a ”privi către viitor mai degrabă decât spre trecut”.
Avocata britanicei, Angharad Hughes, a declarat după audiere că Emma Shirley, clienta ei, ”este nevoită să trăiască cu consecinţele eşecurilor spitalului în evaluarea degradării stării sale de sănătate şi cu necesitatea urmării unui tratament pentru tot restul vieţii sale”. „Acest lucru a avut un impact amplu asupra tuturor aspectelor vieţii Emmei”, a mai susţinut avocata, citată de Agerpres.